vineri, 12 februarie 2010

14

Am scos un sunet care cu siguranta  a ingrozit-o.Trupul i-a reactionat in singurul mod in care putea.Frica.
Fulgii albi cadeau din cerul acoperit de nori gri.Jacheta de o purtam era acum bag vizibila.Am dat-o jos,i-am intins-o dar mi-a cazut pe pamant.Fata din fata mea s-a dat un pas inapoi.I-am simtit frica,i-am inhalat mirosul.Avea un miros dulce,vanilat.
Alice mi-a zis o data ,in urma cu ceva timp , ca e mult mai usor sa rezist daca ma gandesc la oameni care au o viata,cu rude care ii iubesc si care le vor simti lipsa.
Dar ea era o prada usoara,accidental ratacind pe teritoriul nostru.Oare stia ca asta avea sa fie ziua in care va muri?
Am incercat sa ma controlez.Chiar am incercatO voce din capul meu ma indemna sa incetez,imi tot repeta ca nu trebuia sa fiu un monstru.Dar vocea era prea slaba,se auzea tot mai slab....
Unde era Alice?Unde erau lupii?Imi doream ca ei sa termine cu asta, sa termine cu mizerabila mea viata.Nici macar nu aveam de gand sa ma lupt cu ei.Aveam sa ii las sa faca ceea ce stiam ca e novoie sa fie facut.Trebuia sa mor.Era ea sau eu,si chiar nu imi doream sa o ucid.
Cel putin o parte din mine nu vroia asta...
Apoi fata a facut cel mai prostesc lucru pe care putea sa il faca.
A fugit.
Desigur ca nu avea nicio sansa in fata mea,impotriva mea.Mi-am simtit instinctele reactionand imediat .Intr-o secunda eram asa aproape de ea ca i-am putut vedea lacrimile din ochi care ii cadeau pe obrazul fin,o mica broboana de transpiratie i-a alunecat de pe obraz pe gat..Gatul ei delicios...
Asta cu siguranta nu era ziua ei norocoasa.......
Doar un pas,un pas...
Picioarele  mi s-au miscat desi imploram sa n-o faca.
Bratele imi tremurau  pe masura ce ma apropiam de ea.Usor,usor.Am intins mana si am atins pieles  ei catifelata.
Socat,am retras-o.Caldura  pielii ei mi-a amintit de mainile mici si calde ale lui Renesmee,care se intinsese de atatea ori spre mine.Si cu aceasta  amintire m-am  reintors la felul meu de a fi,la felul uman.M-am uitat la fata,care avea o expresie terifiata pe fata si stiam ca purtam aceeasi expresie pe fata.O speriasem!Ma speriasem si pe mine.Cu un urlat de regret,m-am intors  si am luat-o la fuga.
Ca de obisei nu ma gandisem la asta,la pericolul  in care imi pusesem  familia.Nu imi pasase in acel moment.
Alergam de ceva minute cand aproape m-am ciocnit de Alice,urmata de  restul familiei mele.
Vroia sa-si puna  bratele in jurul meu ,sa ma imbratiseze  dar am indepartat-o.
-Unde este?a tipat Edward.Unde este corpul?
Corpul.Credeau ca o omorasem.
-Este acolo,am zis aratand in spate.
Nu m-am plans ,nu am incercat sa explic nimic.Am simtit  cat de furiosi erau unii dintre ei,in special Edward  si Rosalie,dar nefericirea lui Carlisle era greu de suportat.
S-a uitat la mine cu toata dragostea care i se putea citi in ochi,gura fiindu-i doar o linie subtire.
Era insuportabil  sa-l vad asa.Vroiam sa le spun ca nu o facusem, ca nu o ucisesem dar nu puteam pentru ca deja plecasera.Doar Alice ramasese.Am alergat spre casa noastra.Alice ma urma ,dar adrenalina pe care o simteam mi-a dat  un avantaj asa ca am ajuns acasa primul.
Totul era  aproape impachetat.Neputand gandi clar am inhatat o geanta,am aruncat cateva haine in ea si am inchis-o.Apoi am stat nemiscat cateva secunde.
Trebuia sa plec.Nu exista alta cale.Demonstrasem  ca inca nu eram in stare sa ma controlez.
Aproape o omorasem.
-Nu pleca,am auzit o voce slaba,zicandu-mi .Era Alice,desigur.Statea in pragul usii deschise cu ochii stralucindu-i.Stia ca aveam sa plec oricum.
-Trebuie.Spune-le celorlalti ca ii iubesc.Vocea  imi suna rece,dar eram doar protector.Nu vroiam sa auda durerea si furia din vocea mea,nu vroiam ca ea sa stie ca nu vroiam sa plec.Dar trebuia sa o fac.
M-am dus  langa ea si i-am sarutat bland fruntea.
-Te iubesc,i-am soptit usor la ureche.
Apoi am plecat.

***
Cum am pasit  afara i-am auzit pe ceilalti navalind in camera.
-Unde este?l-am auzit pe Edward zicand.
Stiam ca aflasera ca nu o omorasem,ca nici macar nu o atinsesem.Simteam regretul  lor dar si confuzia.
-A plecat,a zis eaVocea ei sublima aproape plangacioasa era aproape sa ma faca sa ma intorc.Aproape.
-Dar nu a facut nimic.Nimic,a zis Carlisle.
Erau toti socati de vestea pe care Alice le-o daduse.
Am simtit durerea lui AliceVroia sa ma intorc.Puteam sa ma intorc.Puteam sa comtinuam  sa traim impreuna.Puteam fi fericiti.
Nu!Nu puteam!Ceea ce facusem,era de neiertat.Nu ma  mai puteam intoarce niciodataTrebuia sa plec,sa plec pentru totdeauna,in alta parte.
Dar deodata am realizat ca nu aveam niciun loc in care sa ma duc.Sau aveam?

***

Nu stiu cat timp mersesem pana am ajuns.Usile mari de lemn de nuc erau la fel cum mi le aminteam.
Ma simteam ciudat stand aici.Speram ca ea inca sa ma stie sau cel putin sa ma recunoasca..
Usa s-a deschis in fata mea inainte sa bat.
Deci stia,am gandit.
Am asteptat o secunda,apoi am intrat.
Eram deja in punctul in care nu ma mai puteam intoarce.

2 comentarii:

ionica spunea...

vai cat e de profund si de minunat nextul asta, julia esti minunata.
ma bucur ca Jasper a avut puterea sa nu ii faca nimic acelei fete, dar ma deranjeaza putin neincrederea familiei. ma doare ca a trebuit sa plece si sa o lase pe Alice singura care mai mult ca sigur sufere.
sunt foarte curioasa unde a plecat si mai ales ale cui erau acele usi mari din lemn de nuc, cunostea acel loc deci trebuie sa se fi dus la vreo cunostiinta ?
astept cu nerabdare urmatorul next sa vedem ce se mai intampla.
inca o data felicitari julia e minunat

Masaj erotic Targu Mures spunea...

felicitari julia, ai scris foarte frumos. de-abia astept sa mai citesc ceva