sâmbătă, 13 februarie 2010

Prefata Capitol 2

-Miroase,i-am zis eu lui Jasper,care mi-a raspuns absent cu un sunet ce putea fi interpretat in diferite moduri.Inca nu imi venea sa cred ca era aici,in living,buclele lui blonde miscandu-se in timp ce mana i se misca atat de rapid ca nici nu vedeam miscarea,desenand portretul cuiva pe care nu mai vazusem pana acum.
Cu grijami-am prins o suvita si am infasurat-o in jurul unui deget.
S-a uitat in sus cu un zambet timid pe buze,cu o figura nedumerita pe fata.
-Ce tocmai ai zis?m-a intrebat el.
-Miroase.Miroase ciudat,i-am raspuns din nou.
A adulmecat aerul de cateva ori,apoi a sarit in sus asa rapid incat desenul,creioanele si tot ceea ce folosise i-au cazut pe jos.Se holba la usa in complet soc.
Brusc adevarul m-a traznit ca un fapt netagaduit.
Vracolac,tipa mintea mea !
Varcolac!Muschii mi s-au incordat automatic si am sarit in urma lui Jasper.
-Stai jos!am suierat.Dar el statea drept.
-Jasper!L-am impins jos si am fugit spre usa.
M-a prins de mana.
-Asteapta!Vocea lui parea mai degraba o soapta.
Apoi,un fapt de moment mi-a impanzit mintea,dar desi eram obisnuita cu acest mod direct de adevar,eram surprinsa.
"Ce?Era prieten cu acest....varcolac?Cum putea...?Dar....Jasper nu ar fi...Putea oare?
Nu imi spusese inca de ce isi parasise familia....
Dar... prieten...?Cu un varcolac?"
Gandeam asa repede incat nici nu eram in stare sa imi urmaresc propriile ganduri.
Au fost intrerupte de o noua pledoarie din partea lui Jasper.
-Asteapta....Este prietena mea!
M-am uitat la el cu neincredere.Era acesta oare acelasi Jasper pe care il cunosteam atat de bine?

vineri, 12 februarie 2010

14

Am scos un sunet care cu siguranta  a ingrozit-o.Trupul i-a reactionat in singurul mod in care putea.Frica.
Fulgii albi cadeau din cerul acoperit de nori gri.Jacheta de o purtam era acum bag vizibila.Am dat-o jos,i-am intins-o dar mi-a cazut pe pamant.Fata din fata mea s-a dat un pas inapoi.I-am simtit frica,i-am inhalat mirosul.Avea un miros dulce,vanilat.
Alice mi-a zis o data ,in urma cu ceva timp , ca e mult mai usor sa rezist daca ma gandesc la oameni care au o viata,cu rude care ii iubesc si care le vor simti lipsa.
Dar ea era o prada usoara,accidental ratacind pe teritoriul nostru.Oare stia ca asta avea sa fie ziua in care va muri?
Am incercat sa ma controlez.Chiar am incercatO voce din capul meu ma indemna sa incetez,imi tot repeta ca nu trebuia sa fiu un monstru.Dar vocea era prea slaba,se auzea tot mai slab....
Unde era Alice?Unde erau lupii?Imi doream ca ei sa termine cu asta, sa termine cu mizerabila mea viata.Nici macar nu aveam de gand sa ma lupt cu ei.Aveam sa ii las sa faca ceea ce stiam ca e novoie sa fie facut.Trebuia sa mor.Era ea sau eu,si chiar nu imi doream sa o ucid.
Cel putin o parte din mine nu vroia asta...
Apoi fata a facut cel mai prostesc lucru pe care putea sa il faca.
A fugit.
Desigur ca nu avea nicio sansa in fata mea,impotriva mea.Mi-am simtit instinctele reactionand imediat .Intr-o secunda eram asa aproape de ea ca i-am putut vedea lacrimile din ochi care ii cadeau pe obrazul fin,o mica broboana de transpiratie i-a alunecat de pe obraz pe gat..Gatul ei delicios...
Asta cu siguranta nu era ziua ei norocoasa.......
Doar un pas,un pas...
Picioarele  mi s-au miscat desi imploram sa n-o faca.
Bratele imi tremurau  pe masura ce ma apropiam de ea.Usor,usor.Am intins mana si am atins pieles  ei catifelata.
Socat,am retras-o.Caldura  pielii ei mi-a amintit de mainile mici si calde ale lui Renesmee,care se intinsese de atatea ori spre mine.Si cu aceasta  amintire m-am  reintors la felul meu de a fi,la felul uman.M-am uitat la fata,care avea o expresie terifiata pe fata si stiam ca purtam aceeasi expresie pe fata.O speriasem!Ma speriasem si pe mine.Cu un urlat de regret,m-am intors  si am luat-o la fuga.
Ca de obisei nu ma gandisem la asta,la pericolul  in care imi pusesem  familia.Nu imi pasase in acel moment.
Alergam de ceva minute cand aproape m-am ciocnit de Alice,urmata de  restul familiei mele.
Vroia sa-si puna  bratele in jurul meu ,sa ma imbratiseze  dar am indepartat-o.
-Unde este?a tipat Edward.Unde este corpul?
Corpul.Credeau ca o omorasem.
-Este acolo,am zis aratand in spate.
Nu m-am plans ,nu am incercat sa explic nimic.Am simtit  cat de furiosi erau unii dintre ei,in special Edward  si Rosalie,dar nefericirea lui Carlisle era greu de suportat.
S-a uitat la mine cu toata dragostea care i se putea citi in ochi,gura fiindu-i doar o linie subtire.
Era insuportabil  sa-l vad asa.Vroiam sa le spun ca nu o facusem, ca nu o ucisesem dar nu puteam pentru ca deja plecasera.Doar Alice ramasese.Am alergat spre casa noastra.Alice ma urma ,dar adrenalina pe care o simteam mi-a dat  un avantaj asa ca am ajuns acasa primul.
Totul era  aproape impachetat.Neputand gandi clar am inhatat o geanta,am aruncat cateva haine in ea si am inchis-o.Apoi am stat nemiscat cateva secunde.
Trebuia sa plec.Nu exista alta cale.Demonstrasem  ca inca nu eram in stare sa ma controlez.
Aproape o omorasem.
-Nu pleca,am auzit o voce slaba,zicandu-mi .Era Alice,desigur.Statea in pragul usii deschise cu ochii stralucindu-i.Stia ca aveam sa plec oricum.
-Trebuie.Spune-le celorlalti ca ii iubesc.Vocea  imi suna rece,dar eram doar protector.Nu vroiam sa auda durerea si furia din vocea mea,nu vroiam ca ea sa stie ca nu vroiam sa plec.Dar trebuia sa o fac.
M-am dus  langa ea si i-am sarutat bland fruntea.
-Te iubesc,i-am soptit usor la ureche.
Apoi am plecat.

***
Cum am pasit  afara i-am auzit pe ceilalti navalind in camera.
-Unde este?l-am auzit pe Edward zicand.
Stiam ca aflasera ca nu o omorasem,ca nici macar nu o atinsesem.Simteam regretul  lor dar si confuzia.
-A plecat,a zis eaVocea ei sublima aproape plangacioasa era aproape sa ma faca sa ma intorc.Aproape.
-Dar nu a facut nimic.Nimic,a zis Carlisle.
Erau toti socati de vestea pe care Alice le-o daduse.
Am simtit durerea lui AliceVroia sa ma intorc.Puteam sa ma intorc.Puteam sa comtinuam  sa traim impreuna.Puteam fi fericiti.
Nu!Nu puteam!Ceea ce facusem,era de neiertat.Nu ma  mai puteam intoarce niciodataTrebuia sa plec,sa plec pentru totdeauna,in alta parte.
Dar deodata am realizat ca nu aveam niciun loc in care sa ma duc.Sau aveam?

***

Nu stiu cat timp mersesem pana am ajuns.Usile mari de lemn de nuc erau la fel cum mi le aminteam.
Ma simteam ciudat stand aici.Speram ca ea inca sa ma stie sau cel putin sa ma recunoasca..
Usa s-a deschis in fata mea inainte sa bat.
Deci stia,am gandit.
Am asteptat o secunda,apoi am intrat.
Eram deja in punctul in care nu ma mai puteam intoarce.

joi, 11 februarie 2010

13

Ceasul a ticait ore intregi pana cand am ajuns la o concluzie.Nu aveam sa plecam pana in vara,ca Bella si ceilalti sa aiba timp sa-si ia ramas bun de la prieteni familie.Charlie cu siguranta avea sa ne vizite mult,dar era cu siguranta un ramas bun dureros.In timp ce conduceam prin Forks,lucru pe care il faceam rar,mi-am adus aminte ca aveam si eu cui sa-i zic ramas bun.Cand am ajuns acasa,Alice ma astepta pe canapea.Mi-a atins pielea rece si palida a obrajilor cu dosul palmei si a zambit.
-Ar trebui sa fiu geloasa?m-a intrebat glumind,dar in acelasi timp intrebandu-ma cu totul altceva.
Am inteles intrebarea nerostita si am ras usor.
-Simt nevoia sa o ajut,am incercat sa explic.Este singura.Stiu cum se simte.Si eu am fost asa ca ea.Alice s-a uitat plina de mila la mine.M-am uitat in ochii ei aurii luminosi,intrebandu-ma ce culoare au fost inainte sa fie transformata in vampir.Am incercat sa ma gandesc la ea cu ochii albastri sau verzi,dar nu am reusit.Apoi am vazut-o uitandu-se in spatele meu ,pe fereastra.
-Leah e aici,a zis.
M-am intors si am vazut ca Alice avea dreptate;in spatele primului rand de copaci se intrevedea o figura.O figura umana.Eram surprins ca Leah venise asa aproape de casa in forma ei umana.
Cand ma indreptam spre usa,Alice m-a apucat de mana si mi-a strans-o.
-Ai grija!mi-a zis ea
M-am incruntat.Leah nu m-ar fi ranit,stiam asta,asa cum si Alice stia asta.
Am deschis gura ,dar ea deja a raspuns.
-Nu te rani!Aslabit stransoarea mainii,dar am stat nemiscat cateva secunde gandindu-ma la cuvintele ei.
-Desigur,am soptit,si am iesit afara pe usa.
Cuvintele ei m-au facut confuz,dar nu vroiam sa ma gandesc acum la asta.Am inaintat spre Leah,dar ea s-a dat un pas inapoi.
-Asteapta,nu pleca,i-am zis sperand ca nu o voi speria.Din fericire s-a oprit ,dar cu spatele la mine.Umerii ii tremurau.Am mers spre ea nestiind ce sa-i zic.De indata ce m-am apropiat,a inceput sa vorbeasca.
-Am auzit ca va mutati,a zis incet.
Am ramas nemiscat si ea s-a intors.Pentru a doua oara m-am uitat la fata ei.Era ciudat cat de mult formele lor de lup erau asemanatoare cu cele umane.Si cat de frumoasa era.
Statea incruntata.
-Da,ne mutam,am zis eu.Asa ca lucrurile vor reveni la normal pentru voi acum,banuiesc.
A ras sarcastic.
-Lucrurile nu vor reveni niciodata la normal pentru mine,a zis cu vocea trista.
Nu stiam ce sa spun.Leah parea furioasa,dar o simteam mai degraba deprimata decat suparata.
-Imi pare rau,a fost singurul lucru pe care am putut sa il zic.
A ras trist.
-Nu fi.Nu e vina ta si nici a familiei tale.E doar......
Incerca sa-si gaseasca cuvintele potrivite dar nu le gasea.
Si-a ridicat privirea din pamant si s-a uitat la mine.
-Trebuie sa plec,a zis in graba.
A facut trei pasi si s-a transformat in lup,fugind.
M-am intors ca sa vad ce a facut-o nelinistita.Pe usa iesea Jacob.Mi-am amintit prima data cand Leah fugise.Era aceeasi persoana.Era Jacob cel de care fugea.Dar de ce?


Am intrat cu sila in camera.Spre usurarea mea,decat Carlisle era acolo,citind o carte pe care probabil o citise mai des decat intrasem eu pe aceste usi.
M-am asezat pe scaunul din fata lui.
Si-a ridicat privirea din carte.
-Te framanata ceva,a zis el.
Nu era o intrebare.
Am incercat sa ma gandesc la cuvintele potrivite fara sa mentionez numele Leahei dar nu reuseam.Asa ca am decis sa fiu sincer cu el si sa-i explic despre discutiile cu Leah,durerea pe care o simteam in prezenta ei i modul ciudat in care reactionase in special cu Jacob in preajma.
-Nu stiu cum sa o ajut,am incheiat eu explicatia.
Ma uitasem in jos de la inceputul monologului,dar acum imi ridicasem privirea in ochii sinceri ai lui Carlisle si l-am simtit un pic confuz,dar curios si mandru,mandru de mine pentru modul prietenos in care m-am gandit la Leah si ca incerc sa o ajut desi stia ca mereu i-am considerat pe lupi dusmanii nostri.Am zambit si asa a facut si el stiind ca i-am simtit mandria.
-Jasper,dragul meu fiu,stiu ca ti se par ciudat felurile in care ea reactioneaza,dar incearca sa te gandesti la ea ,la ceea ce este si nu la lupul pe care il stim cu totii.
M-am incruntat pentru ca nu i-am inteles cuvintele.Dar el mi-a zambit.
-Este,mai presus de toate,nu numai lup,dar si fata.
Am deschis gura dar nu stiam ce sa zic.Eram socat si surprins de raspunsul lui,dar nu am indraznit sa trag concluziile.
-Vrei sa spui ca ea.....?Nu poate fi...
M-am holbat si am realizat ce Carlisle incercase sa imi spuna.Ce stupid ca nu observasem inainte,cand toate dovezile erau acolo.Nu mi-a trecut niciodata prin minte ca Leah putea sa fie indragostita de Jacob.Carlisle nu mi-a raspuns,lasandu-ma sa imi dau seama singur,dar cu zambetul inca pe fata,a inhatat cartea si a reinceput sa citeasca.
Am iesit afara si am inceput sa alerg.
Nu m-am oprit din alergat decat cand soarele era deja la amurg.
Nu imi venea sa cred ca Leah era indragostita de Jacob.
Cum de nu observasem?Cum putusem sa fiu aa orb?Toate semnele erau chiar acolo in fata mea:ezitarea Leahei cand vorbea cu mine si de a se apropia de casa cand Jacob era cu Renesmee si fuga ei meteu cand Jacob era in preajma.
Cu siguranta faptul ca Jacob imprintase pe Renesmee o ranea mai mult decat toata faza cu transformarea.O intelegeam si nu prea.Era trista ca plecam noi toti sau doar ca Jacob avea de gand sa plece cu noi?
Nu stiam cat era ceasul dar nu putea fi mai tarziu de ora 8 seara.Probabil ca pe cer era si luna rasarita,dar era acoperita de nori mari gri.Temperatura scazuse simtitor in ultimele ore si eram bucuros ca aveam jacheta.
Apoi in spatele unor copaci am vazut o fata.Crezand ca era Leah,am alergat spre ea.
Cand am ajuns langa ea,am realizat ca nu era ea ci o fata oarecare.
Incepuse sa ninga.
Am observat ca ii era frig.Tremura si incepuse sa-si frece bratele.Am facut un pas spre ea sa-i ofer jacheta mea,dar m-am oprit.Era ceva nefamiliar,dar extrem de atractiv in mirosul pielii ei.Si fara sa vreau am simtit un vechi instinct accelerandu-mi prin vene si punand stapanire pe mintea mea.Am incercat sa lup impotriva,dar era deja prea tarziu.Nu mai eram Jasper,ci doar un simplu vampir,si ea nu era o fata,ci o prada.

12

Leah nu s-a arata inca 2 luni.Nu pot sa zic ca eram ingrijorat dar totusi ma deranja.Am decis sa-l intreb pe Jacob despre ea.Ca de obicei se juca cu Renesmee in living.Sah.Cand am intrat l-am auzit:
-Nu ma vei bate din nou,Nessie.
Ea a ras.
-Atunci trebuie sa te straduiesti mai mult.
m--am asezat langa ei.
-Hey Jaz,m-a salutat Renesmee,fara sa-si ia ochii de la joc.Era fericita,relaxata.Jacob era un pic tensionat.Asta probabil pentru ca nu ma cunostea mai deloc.
Si da, inca eram vampir,si in ochii lui unul destul de periculos.Nu ma gandisem la modul cum aveam sa il intreb pe Jacob despre Leah.Intrebandu-l direct ar fi lasat o alta impresie,in special daca Leah avea sa auda despre asta,imediat ce Jacob s-ar fi transformat.
-Ce mai fac Seth si Leah?am intrebat eu sperand ca suna a ceva obisnuit.Nu era o intrebare ciudata avand in vedere ca Seth a locuit practic aici pana acum cateva saptamani.
-Seth e bine...banuiesc,dar cu Leah nu am vorbit de ceva vreme,a zis Jacob atent la jocul de sah.
Minunat,absolut minunat,am gandit eu sarcastic.
Apoi l-am observat pe Edward uitandu-se spre mine.Si-a ridicat sprancenele cand mi-a citit gandurile.
-,,Nimic,,am gandit eu iritat.
S-a uitat in alta parte imediat.Stiam ca il ranisem gandind in felul asta.Bineinteles ca nu era alegerea lui sa auda gandurile noastre.Dar era destul de enervant cateodata.O invidiam pe Bella pentru darul ei in momente ca acestea.

****

Nu a trecut mult si discutia despre mutat a reinceput.Rosalie era stresata de cand subiectul fusese deschis si nici ceilalti nu uitasera.Era dimineata,imediat dupa ce Carlisle se intorsese din tura de noapte de la spital.Era stresat ca si cand ceva rau se intamplase.Cand a intrat pe usa,Edward si eu ne-am ridicat imediat.A inaintat in camera unde toti eram exceptandu-le pe Bella si Renesmee si i-a cautat privirea lui Alice,care a aprobat.Am simtit-o tensionata,mana ei strangandu-se sub un pumn.
Ne-am asezat pe canapea si mi-am pus bratul in jurul ei si si-a asezat capul pe pieptul meu.Asta avea sa fie o lunga zi.
-Trebuie sa ne mutam,a vorbit Carlisle si se pare ca nu am fost singurul care l-a simtit tensionat.Rosalie si-a strans buzele intr-un mod arogant si incapatanat pe care il stiam toti.
-Nu vrem asta, a zis ea vorbind si pentru Emmett.
El s-a uitat in sus si nu a zis nimic.
-Nu incepe cu asta din nou ,Rosalie,trebuie si stii asta la fel de bine ca toti din aceasta camera,a zis Edward iritat.
Furia lui Rosalie a explodat in trupul ei ca o flacara si m-a coplesit;pentru cateva secunde am putut vedea prin ochii ei:cum se simtea inconjurata de persoane care erau impotriva ei,cum simpla fraza rostita de Carlisle ii intorsese lumea cu susul in jos.Am impins trairile ei intr-o parte si am observat ca ii strangeam mana lui Alice.
M-am relaxat imediat si m-am uitat la Rosalie.Probabil ca pierdusem raspunsul ei vazand-o acum uitandu-se la Edward cu privirea rece ca gheata.Carlisle s-a interpus intre ei inainte ca situatia sa degenereze.
-Nu se pune problema de a vrea,Rosalie,ci trebuie pentru ca nu vom ramane nedescoperiti daca mai stam aici.
S-a uitat in alta parte,acesta fiind modul ei de a fi de acord.
Sigur va reveni asupra discutiei incercand sa-l copleseasca pe Carlisle sa ramanem aici ,dar pe moment,discutia era incheiata.
Restul dupa amiezii ceilalti au discutat despre unde si cand ne vom muta,dar nu i-am dat importanta.Nu-mi pasa unde aveam sa plecam,oriunde vom incepe o viata noua va trebuie sa ne reintoarcem la scoala.Iadul meu personal

miercuri, 10 februarie 2010

11

Singurii care au ramas calmi au fost Carlisle si Alice care cu siguranta prevazuse asta .
-Ar fi bine sa discutam despre asta alta data,a spus Carlisle.Nu e nicio graba.
Rosalie s-a ridicat.
-Despre ce vorbesti?Stia perfect despre ce discutau.Doar ca nu vroia sa se gandeasca la asta.
-Carlisle crede ca e vremea sa ne mutam din Forks,a zis Edward,clar nefiind de acord cu asta.
-Nu m-am gandit la asta in felul acesta,Edward,doar stii asta,a zis Carlisle.
In timp ce vorbea s-a uitat la mine,desi vorbea direct cu Edward.Am inteles mesajul si i-am calmat pe toti din camera,in special pe Rosalie si Edward.
-Am luat in considerare faptul ca suntem in Forks de o buna perioada de timp.Oamenii incep sa-si dea seama.
Ca intotdeauna Carlisle avea dreptate,locuiam in Forks de destul timp.Normal ne-am fi mutat deja altundeva dar din cauza lui Charlie,Renesmee si a lupilor am ramas in Forks.
-Nu o putem lua pe Renesmee de langa Jacob,asta l-ar ucide.
Bella,desigur.Alice a aprobat.
-Cu siguranta ca l-ar ucide.Dar ar putea veni cu noi ,nu?
Asta a facut-o pe Rosalie sa-si dea ochii peste cap.
-Nu vreau sa fac liceul din nou!a zis ea.
Toti se uitau la mine acum,desi Rose aduseses in discutie subiectul.
Vroiam sa zic ca sunt de acord cu Carlisle ,dar imediat m-am gandit la Leah.
-Presupun ca sunt de acord cu Carlisle.In parte.Nu-mi doresc sa plecam,cel putin nu acum,dar cred ca nu avem de ales.
Alice si-a pus mana pe spatele meu,sa imi arate ca era de acord cu mine.Rosalie a deschis gura sa raspunda dar Carlisle imediat a incheiat conversatia.
-Jasper are dreptate ,nu trebuie sa plecam imediat ,asa ca nu e nevoie sa ducem discutia mai departe.
Stiam ca Rosalie voia sa continue cu subiectul dar Carlisle nu i-a mai dat oportunitatea.S-a uitat la ceas si s-a ridicat .
-Trebuie sa plec la spital acum.Vom discuta posibilitatile cand ma intorc.
M-am intors sa ma uit la Alice si ea a zambit.
Am iesit afara si am luat-o de mana.
-Pot sa vad faptul ca ne mutam dar totul e bag,indecis.Poate din cauza lui Rosalie sau poae ca alte lucruri se vor intampla.Nu te pot vedea pe tine,asta e ciudat,a spus Alice.Apoi mi-a zambit.
-Dar eu stiu unde voi fi,am zis.Voi fi chiar aici,langa tine.Pentru totdeauna.

marți, 9 februarie 2010

10

Alice ma ajuta sa trec peste faptul ca sunt vampir,Carlisle discuta cu mine mereu cand ma simteam deprimat.Chiar si Emmett era mereu acolo pentru mine desi metoda lui de a-mi ridica moralul era sa arunce cu lucruri marunte variind de la mingi de tenis pana la ratuste de plastic,ceea ce mi se parea enervant acum.Si acum,era o cale ,pentru mine, sa pot ajuta pe altcineva ,desi asta nu avea sa se intample daca Leah nu avea sa se arate.
Mi-am amintit ceva ce m-a facut sa ma ridic.Din nefericire,asta a facut ca un proiectil aruncat de Emmett sa ma loveasca in cap.
-Emmett!am marait ,prefacandu-ma suparat.
A aruncat o alta rata de plastic,care mi-a lovit umarul.
Mi-am dat ochii peste cap si am iesit din living,plecand spre bucatarie,cea mai linistita camera din casa unor vampiri.
Aici am incercat sa ma concentrez pe amintirea recuperata.Ce il facuse pe Edward sa reactioneze asa ciudat in acea zi cu Leah?Ce citise el in mintea ei de l-a facut sa para asa nerabdator?Nu ma puteam gandi la niciun motiv ca Edward sa fie ingrijorat referitor la viata privata a Leahei.Eram curios de motivele din spatele acestui motiv,dar sa-l intreb pe Edward cu privire la gandurile ei era ca si cand i-as fi citit jurnalul.Si nu cred ca Leah ar fi dorit asta.Asa ca am decis sa o las balta ,sperand ca voi avea posibilitatea sa o intreb chiar pe Leah despre asta intr-o zi.


***

Motivul pentru propria-mi nerabdare s-a dezvaluit curand.Primul lucru care l-am observat a fost Edward care s-a oprit brusc din cantatul la pian ca sa il priveasca pe Carlisle.Linistea care s-a instalat a fost brusc intrerupta de vocea sa.
-La ce te referi?A vorbit tare ,desi Carlisle il ausea perfect.Eram obisnuit ca Edward sa raspunda gandurilor noastre tare,dar era enervant sa nu stii despre ce vorbeau
Edward a inghetat,probabil la un at gand al lui Carlisle.L-am simtit incordat
S-a uitat la Bella.
-Nu vreau sa plecam din Forks,a zis el,acum vorbind usor.Cuvintele sale au cauzat un val de emotii in camera.

luni, 8 februarie 2010

9

Mai mult de o luna trecuse de la incidentul cu Renesmee.Nu vorbisem cu Rosalie de atunci,dar Carlisle o facuse.Nu o puteam ierta pentru ce facuse si nu ajuta deloc faptul ca stiam ca nu avea nicio remuscare.Dar poate ca nu era corect sa-i cer lui Rosalie sa simta ceva in special remuscare.Cu siguranta nu simtise asa ceva nici macar ceva asemanator.Pur si simplu nu o puteam ierta.Era acum luna martie si zapada fusese inlocuita cu stropi marunti de ploaie care intunecasera Forks-ul,lucru benefic pentru vampiri,de vreme ce toti vroiam sa ne bucuram de zilele afara.
Leah nu isi mai facuse aparitia de la ultima noastra intalnire,si eram surprins sa constat ca eram dezamagit.
Nu realizasem cat de bine ma simteam sa-i pot alina durerea un pic ,chiar daca era decat pentru cateva clipe.
Ma simteam bine sa pot sa-mi folosesc abilitatile ca sa pot ajuta pe cineva.De cand devenisem vampir toti au facut cate ceva pentru mine si niciodata eu pentru ei.