8

Renesmee si-a retras mana la timp ca eu sa intru ca o furtuna in casa,dar Edward o asezase deja in bratele Bellei si mi-a prins bratul,tinandu-ma strans.
Am incercat sa ma eliberez dar isi folosea toata puterea ca sa ma tina.
-Da-mi drumul!
Apoi Alice a venit.A coborat scarile in fuga si mi-a strans mana libera.
-Jasper,calmeaza-te ,faci lucrurile mai grave decat par.
Mi-am inchis ochii si m-am calmat auzind-o ,inspirand adanc.Csnd am vorbit,vocea mi-a sunat ridicol stresata.
-Sunt bine,Edward,multumesc.
Dar nu mi-a dat drumul la brat.Doar a slabit stransoarea.Am incercat sa nu ma supar dar asta practic a confirmat vorbele lui Rosalie,nu?Eram periculos pentru ei.
Nu puteau avea incredere in mine .L-am simtit pe Edward tresarind la acest gand.
-Edward.da-i drumul la brat,nu va face nimic.
Bratul mi-a fost eliberat complet.
-Nu am....Vorbele ii erau pline de indoiala si si-a ales cu grija cuvintele.
-Desigur ca am incredere in tine,Jasper.Esti fratele meu!
M-am uitat in jos ,raspunzandu-i in gand.
,,Multumesc,Edward!,,
Apoi Alice m-a luat de mana si a dat din cap.M-am intors si am vazut-o pe Renesmee stand in spatele nostru.Am deschis gura sa spun ceva dar nu mi-am gasit cuvintele.Am mers spre ea.Jacob s-a miscat dar Bella l-a apucat de mana sa-l opreasca;m-am asezat in genunchi ca sa fiu la aceeasi inaltime ca ea.
-Niciodata,dar niciodata nu te-as rani,am zis.
-Stiu asta,mi-a zis ea punand manuta pe fata mea,manganindu-ma.
Raspunsul ei simplu m-a facut sa zambesc.
-Nu ar trebui sa-l faceti pe Charlie sa va astepte,le-am zis.Edward a venit si a ridicat-o pe Renesmee in brate din nou,si m-am ridicat.
,,Tot o voi ucide pe Rosalie ,stii asta...,,
Edward a ras.
-Jacob va fi foarte dezamagit daca nu o faci,a zis el razand.
Au plecat spre garaj si am ramas singur ,cu Alice doar.
Si-a trecut usor degetele prin parul meu.Cuvintele lui Rosalie tot ma deranjau.Eram chiar asa de periculos cu orice sursa de viata
Credeam ca facusem o treaba destul de buna in ultimul timp supravietuind scolii. fara sa omor pe cineva,si cu Charlie in preajma in ultimul timp.
Poate ca vedeam lucrurile diferit.Poate ca sa nu ucid nu era de ajuns.
Poate ca viata nu era pentru mine.

7

-Hai sa mergem,Charlie ne asteapta,a zis Edward ridicand-o pe Renesmee in aer.
-Distractie placuta,le-am urat,neacordandu-le atentie.
Imediat am simtit o mana micuta atingandu-mi fata.Renesmee mi-a aratat lupul alb si mare pe care l-a vazut fugind si in gandurile eu m-a intrebat daca lupul alb era prieten cu Jacob.
-Nu stiu,am zis,dar il poti intreba pe el.
Renesmee a ridicat din umeri.
-Este ea o prietena de a ta?M-a intrebat cu vocea ei clara
Eram surprins de aceasta intrebare.
-Nu o cunosc asa de bine,i-am raspuns sincer intrebandu-ma de ce vroia sa stie.
Apoi s-a aplecat iar din bratele lui Edward si imediat ce m-a atins am vazut-o pe Rosalie.Am auzit vocea lui Renesmee intreband-o pe ,,Rosie,, de ce mereu par asa furios.
,,El nu e ca noi,Nessie.El nu iubeste oamenii'' i-a raspuns ea la intrebare.
,,Poate fi un pericol pentru tine asa ca nu te apropia de el.''

6

Fugea atat de repede incat tocmai dupa ce a disparut i-am simtit durerea.Durea.Foarte mult.Dr nu stiu pe care dintre noi mai mult.
Jacob,Bella si Edward ,cu Renesmee in brate veneau dinspre casa.Jacob scotea sunete ciudate care o faceau pe Renesmee sa rada tare.
Pareau o mica famile fericita.
M-au vazut si sunetele au incetat.
-Hey Jasper ce faci aici? m-a intrebat Bella.
-Aceea era Leah?Jacob a intrebat in acelasi timp cu Bella.
-Da era Leah,am zis,neraspunzand intrebarii Bellei.
Edward a inghetat la gandurile mele.S-a uitat la mine,incercand sa inteleaga .Apoi si-a scuturat capul ,si am simtit neincredere din partea lui.Parea sa inteleaga mai mult decat intelegeam eu desi nu parea incantat de asta.Mi-am ridicat sprancenele uitandu-ma urat la el,,Care e problema''?
A deschis gura sa-mi raspunda dar i-a observat pe ceilalti.Renesmee se uita la noi asa intens incat m-a speriat.

5

Si cand intr-o zi stateam langa fereastra am vazut marele lup stand la marginea padurii,,holbandu-se la mine in acelasi mod in care si eu ma holbam la ea,nu am ezitat.Am iesit afara si am inaintat spre ea.
-Leah,am zis.Cel putin de data asta,nu fugise,ceea ce era o victorie.
Dar am simti ca era nervoasa ,ca nu avea incredere in mine.Am incercat sa o calmez un pic,dar mare lucru nu am facut,deoarece nu vroiam sa se simta constransa.Parea destul de nervoasa totusi.Am mai facut un pas spre ea,dar s-a dat inapoi.
-Nu vrei... sa intri... sau ceva?am intrebat.Am auzit ce ridicol mi-a sunat vocea si stiam ca daca cineva din familie m-ar fi auzit ,cu siguranta ar fi crezut ca o luasem razna,cel putin Emmett ar fi crezut cu siguranta.Poate chiar o luasem razna.Dar a mers totusi.Am simtit-o pe Leah relaxata,nu in totalitate,dar cel putin nu ma mai vedea ca pe un posibil inamic.A scos un sunet care parea suspicios ca un ras.Am zambit si eu observand schimbarea din sentimentele ei.Durerea era inca acolo,ca o cicatrice de care nu poti scapa.Comparatia m-a facut sa zambesc din nou.
-Destul de ciudat,huh?Am observat diferenta din vocea mea,suna normala acum.Eram surprins de mine,nu as fi crezut niciodata ca voi avea o conversatie amicala cu un lup intr-o buna zi.Oh,desigur Alice cu siguranta ar fi crezut.
Leah a ras si mai zgomotos si nu stiam daca radea sau doar se distra pe seama mea.Si nu o puteam invinovati daca asa era,pentru ca ma purtam destul de ciudat.Apoi a disparut.

4

Nu dadusem asa multa atentie lupilor,chiar deloc,desi in ultimul timp,Jacob era aici cam 24 de ore,7 zile pe saptamana si Seth venea destul de des..Nu le dadusem atentie deloc,pana acum.Mergeam prin padurea ce inconjura casa noastra cand am observat-o.Nu o vedeam,dar stiam ca era acolo imediat ce am simtit-o.Desi fratele sau era o persoana nobila ,pentru cineva ca mine sa fiu in preajma ei era greu.Era plina de durere si amaraciune incat ma durea fizic.
-Leah?Am zis catre copacii din fata mea,sperand ca vocea nu-mi sunase asa cum ma simteam.
Am auzit crengi rupandu-se si sunetul ghearelor zgariind lemnul.Apoi a disparut.Nu avea chef de discutat.Banuiesc.
Dupa acea mica intalnire din padure,am vazut-o ,mai bine zis am simtit mereu prezenta ei,desi niciodata nu discutam.Eram asemanatori amandoi,cautand linistea in padure,amandoi bantuiti de trecut,amandoi fara a simti nevoia de a vorbi.Dar diferenta dintre noi doi era ca eu o aveam pe Alice ,motiv sufiecient ca sa traiesc.Si ea nu avea nimic.Poate acesta era motivul pentru care vroiam sa o ajut,desi nu imi placeau lupii deloc.Stiam ca eram singurul din jur care nu numai ca stia,dar si intelegea cum se simtea.Si nu neaparat pentru ca puteam simti cum se simtea,ci pentru ca treceam printr-o durere similara cu a ei.

3

In saptamanile de dupa confruntarea cu Volturi,totul a revenit la ceea ce era probabil ,,normal,,.Primele saptamani de viata ale lui Renesmee au fost un adevarat stres,toti fiind ingrijorati ca mediul in care crestea nu era unul normal,dar ea parea sa se simta bine.Probabil ca acum avea sase ani la cateva luni de la nastere.Desi fizic arata ca un copil ,parea mai degraba o adolescenta atunci cand vorbeai cu ea.Inca prefera sa se foloseasca de darul ei pentru a comunica,dar deja invatase un adevarat vocabular.
Parea ca ii face placere sa participe la orice discutie care se intampla acasa,in special cele dintrr mine,Carlisle si Edward.Se juca cu Jacob foarte mult.Jacob parea ca se distreaza de minune cu micuta Renesmee,si il cam invidiam pentru norocul lui.Desi era greu sa nu o iubesti pe Renesmee,pastram distanta fata de ea,dar ea parea interesata de persoana mea.Pareau ciudata privirile ei, ca si cand era mult mai in varsta decat era.Ma intrebam ce gandea,ce ii spusesera ceilalti.Probabil ca observase cicatricile mele,faptul ca nu eram fericit si relaxat ca restul familiei mele..
Si cea mai rea parte era ca nu imi dadeam seama de ce nu puteam sta relaxat si sa ma bucur de viata asa cum era.Imi doream sa pot.
Alice observase ca nu ma simtisem bine in ultimul timp si in noptile lungi pe care le petreceam in casa noastra ,ea a incercat sa ma faca sa ma simt bine, sa ma ajute sa vad lucrurile bune in viata.
O iubeam mult mai mult pentru asta,desi nu credeam ca e posibil.Dar ma inselasem de multe ori.

2

Zapada a incetat sa cada cand eu si Alice am ajuns acasa,Alice mai mult dansand decat mergand.
I-am luat mana micuta,care era calda in mana mea,si m-am uitat in jos la fata ei dulce ,ochii inchizandu-i-se,un mic zambet jucandu-i pe buze.Eram din nou surprins la cat de mult ea ma completa,cum ma simteam de implinit si ca fara ea as fi fost un nimeni.
Eram asa recunoscator ca era bine ,ca ea castigase.
Ceva ce nu credeam ca avea sa se intample.
Dar se intamplase-i-am invins pe cei din clanul Volturi;familia si prietenii imi erau salvati.Pentru moment,cel putin.
Dar nici acest gand nu ma putea deprima in acel moment.Totul era bine,totul era perfect,de fapt.M--am uitat la cer si am inspirat adanc.Aerul rec proaspat m-a ajutat sa gandesc mai clar.Desi nu observasem inainte ,toata aceasta fericire si victorioase trairi m-au facut sa ma simt un pic ametit ,ca si cand un drog pusese stapanire pe mine.Dar mi-am dat seama ca acum puteam vedea mai clar,sa ascult toate micile sunete ale padurii albe din jurul nostru.
Intunericul noptii nu conta pentru mine ,puteam vedea perfect in mica raza de lumina care palpaia din lunga zi care trecuse.
Aveam tot ce imi doream exact langa mine.Am mangaiat usor obrazul lui Alice.Lumina stelelor ce se reflecta in ochii ei m-a zapacit.Apoi ea a ras.
,,-Saruta-ma odata ,doar ai de gand sa o faci oricum,,
mi-a zis ea ,vocea ei parand doar o soapta.
-,,Chiar trebuia sa te folosesti de darul tau pentru asta?,,
am intrebat ,maraind.
Probabil ca mi-ar fi dat vreun raspuns inteligent,dar nu aveam sa ii dau sansa da vorbeasca .Si imediat ce mi-am lipit buzele de ale ei,am stiut ca a si uitat ce avea sa-mi raspunda.